de la cald

Canicula are tripul ei, placut intr-un fel pervers, ma rog, ca multe feluri de placut, la urma urmei. Mi-e rau, as lesina dac-as putea, dar nu lesin, cu toate ca sangele meu e mai cald decat mine. Din cand in cand imi simt o mana sau un picior mai tare decat restul corpului. Vad cu aburi. De astea. Dar lucurile se dizolva, timpul si el. La fel si simturile, si se amesteca intre ele: apar mirosuri si foarte multe filme de tot felul, cel mai des sud-americane si eliadesti. Si apare si o lene teribil de frivola. E bine.

Exista un moment (sau o serie de momente), in fiecare anotimp, in care anotimpul ala e cel mai mult acolo. Adica e cel mai primavara sau cel mai vara din anul ala. De exemplu, cel mai vara a fost. Cel putin pentru mine. De doua ori. Prima data a fost intr-o noapte. A doua oara a fost mai special. Cel putin pentru mine. Fiindca a fost nu numai cel mai vara, ci cel mai vara in Bucuresti. A fost azi dimineata pe la 9, la in pasajul de metrou de la Victoriei. Oamenii muncitoresti defilau, de fapt tropoteau inghesuiti din directii opuse, pe matinala cadenta aritmica, in matinala transpiratie parfumata. Erau femei saltarete, secretare de birouri de stat si angajate in agentii de turism. Astea arata la fel vara. Barbatii nu stiu ce erau, n-am fost foarte atenta. A fost un fel de mars estival. Ceva imi spune ca Bucurestiul vara a fost mereu asa, si comunist, si pre.

In afara de momentul cel mai anotimp, mai e un moment. Cel putin pentru mine. E momentul cand, in toiul unui anotimp, se simte foarte tare anotimpul care urmeaza. Cu mult timp inainte sa vina. Si e foarte puternic. De exemplu, a fost momentul in care s-a anuntat toamna, acu vreo doua saptamani. Era dimineata, eram pe la ASE, treceam pe langa o florarie. A mirosit a gladiole de inceput de scoala.

Si ca sa intru un pic in filmul mirosurilor de anotimp, mi-am dat seama cum miroase primavara: a ceapa verde cu capsuni.