Nu sunt facuta pentru somn

Gata, m-am hotarat.

Somnul meu refuza sa fie al meu. Ma oboseste, sau ma triseaza, sau ma repede.
In locul lui, cel mai des dau peste mine vise nebune, inutil sa le descriu, stiu doar ca alea da, sunt ale mele, cel mai probabil sunt un fel de viata a doua, m-am obisnuit cu ele de foarte mult timp si nu fac mare caz.
Visele urate nu prea s-au legat de mine. Cele mai urate vise ale mele sunt asa de frumoase, incat, atunci cand ma trezesc, plang ca nu-i nimic adevarat.
De cele mai multe ori il alung cat pot de mult. Pe somn. Probabil de asta vine foarte greu. Se lasa chemat, de fapt implorat cu umilinta si frustrare. Si atunci il simt cum vine incet, insidios, incurcandu-mi mintile de tot. Ca un isteric care, in loc sa traga o palma, isi ciupeste adversarul, care e mai puternic si mai mare decat el, in mii de locuri. Si tot sunt fericita sa ies din el asa, ciopartita.
Rareori somnul se lupta cu mine fatis. Exista dati in care, cand ma trezesc, am nevoie sa ma asez pe un scaun. Am dormit bine, dar am obosit. "M-a facut".
Cu toate astea, sunt mereu incredibil de geloasa pe cei care dorm, pe cei care traiesc cu somnul. As vrea sa-l iubesc, sau macar sa-l suport, dar nu pot, nu pot.
Sincer, eu nu cred c-am inchis vreun ochi in burta maica-mii.